Vând motocicleta care nu m-a condus niciodata

          - Hei, trezeşte-te.
          - Hmm?... De ce? îmi răspunse jucăuş.
          - Păi cred că e prânzul.
          - Şiiii?
          - Am dormit destul.
          Ziua aceea era extraordinar de luminoasă. Razele Soarelui pătrundeau cu nesimţire printre draperii. M-am ridicat din pat greoi şi m-am întins căscând.
          - Am visat ciudat. Cu o tipă care îşi tăiase cutia toracică.
          - Cum adică? mă întrebă căutând o pernă.
          - Mai ştii documentarele alea cu oameni care voiau să le fie amputate degetele sau picioarele pentru că lor li se părea că ei trăiau cu rău aşa cum sunt? Şi că aveau impresia că le-ar fi mai bine aşa fără ele? Psihic vorbind. Aşa era cu tipa asta.
          Îşi găsise perna şi începu să o îmbrăţişeze. Nu era deloc atentă la ce aveam eu de povestit.
          - Mi-ai găsit înlocuitor?
          - Mmmhmm, a aprobat mângâindu-se pe faţă cu materialul moale.
          M-am întins în spatele ei şi am luat-o-n braţe.
          - Te iubesc, Ioana.
          I-am sărutat încet ceafa. S-a întors cu faţa spre mine şi îşi plimbă mâinile prin părul meu lung.
          - Şi eu te iubesc, Vlad.
          Am zâmbit. Era simpatică faza, modul în care mi-a zis şi ea numele. M-a tras către ea,  m-a strâns în braţe şi şi-a aşezat faţa pe pieptul meu.
          - Ce facem azi? spuse înfundat.
          - Nu ştiu... Văd că e soare afară. Putem merge mai jos de pasarelă, dacă vrei. Facem nişte poze, bem o bere.
          - OK.
          M-am ridicat şi mi-am dat jos bluza de pijama. Stând în cameră doar în pantaloni, îmi era foarte cald.
          - Hai, măi, ridică-te şi tu.
          - Dar mi-e leeeeneeeee, zise întinzându-se.
          - Ee, haide, wuv.
          M-am încruntat, am luat perna pe care o îmbrăţişa mai devreme şi i-am dat cu ea în cap. A mormăit iritată şi s-a ridicat.
          - Na, eşti mulţumit?!
          - Da! am răspuns zâmbind.
          Am vrut să îndepărtez vagul întuneric ce plutea prin cameră. Mă gândeam că asta ar fi înviorat-o. Se sculase în picioare vrând să se dezbrace. Căscă.
          Cât mă apropiam de draperii, începu să-mi sune telefonul. L-am ridicat, m-am uitat la el. Era maică-mea. Am răspuns.
          - Da, Lili, zi.
          - V-aţi trezit?
          - Da.
          - E mâncare în frigider. Dacă nu vă convine ce găsiţi acolo, comandaţi-vă o pizza.
          - OK. Ai remarcat ce luminos e afară?
          - Da. Apropo, să vă uitaţi la pitic. Arată extraordinar.
          Astăzi era ziua în care un asteroid enorm, botezat sarcastic de mass-media „piticul”, avea să treacă printre Soare şi Pământ. Se zicea că ar face o eclipsă mai „ciudată”, dar că ar fi o minune astronomică. Astronomii erau siguri că nu avea să lovească planeta noastră, trecând mult mai aproape de astrul luminos decât de noi. A fost făcută o harababură enormă pe seama piticului, de la publicitate, la avertismente şi ocazionalele izbucniri panicate. În principiu, totul trebuia să fie în regulă.
          - Bine, ne uităm acum.
          - Ne vedem mai târziu. Ciao.
          Am închis clapeta şi mi-am mutat privirea spre Ioana, care mă privea şi ea, atentă.
          - Ce-i?
          - Te iubesc!
          Am făcut o pauză scurtă pentru a admira simplitatea superbă a momentului.
          - Hai să vedem şi noi „minunea”, i-am zis cu ironie şi am tras draperiile dramatic.
Realizasem că am subestimat impactul vizual care credeam că îl voi avea. Soarele părea dublu ca mărime, aproape înficoşător, iar din faţa sa o linie neagră subţire tăia cerul în jos, spre orizont.
          - Ce superb arată...
          - Da, am răspuns la fel de fascinat, prelungind ultima vocală.
          Geamul din camera mea era în spatele blocului. De acolo vedeam multe din geamurile celorlalte blocuri, care erau, în marea lor majoritate, ocupate de alţii ca noi care priveau cu gurile întredeschise cerul şi noua sa mediană întunecată.
          M-am dus la birou şi am luat aparatul foto. L-am pornit şi l-am îndreptat spre Soare.
          - Ce faci? m-a întrebat draga mea.
          - Dau zoom pe asteroid.
          Chiar şi fără ajutorul aparatului se vedea un punct mic pe cer la originea umbrei.
          - Ah, drace, nu focalizează.
          Ioana aprinse televizorul cât eu mă străduiam să focalizez manual.
          - Peste tot arată despre asta... Uite! exclamă la un moment dat. Poze din satelit.
          - Da?
          Nu mă interesa în mod special, voiam mai de grabă să văd îndeaproape cu ochii şi aparatul meu. Mi se părea ciudat, cu cât focalizam mai bine, cu atât mai tare conturul neclar începea să semene cu un ochi.
          - Wuv? am chemat-o cât priveam concentrat prin obiectiv. Am impresia că e un ochi pe cer.
          - Ştiu, a răspuns vag.
          - De unde ştii? i-am spus uitându-mă la ea cât privea captată pe fereastră.
          M-am uitat şi eu fără ajutorul aparatului. Într-adevăr, era un ochi albastru pe cer. I se vedeau şi pleoapa şi genele. Nu clipea, era încă mic, mai mic decât era soarele în mod normal. Priveam mirat. Creştea încet, plutind spre pitic. Soarele începu să pulseze. Era un fenomen lin şi tăcut, se întuneca rapid şi se lumina înainte ca stelele să poată apărea. În timpul întunericului scurt soarele era un cerc negru pe care se distingeau alocuri fâşii portocalii. Am privit din nou prin aparat încercând să apropii imaginea cât de mult puteam de Soare. Când se stingea, astrul avea o formă sferică de culoare gri. Părea să fie construit din mai multe plăci tectonice finisate la margini, unite ferm. Între unele din aceste plăci erau spaţii alungite prin care se vedea un fel de lavă curgând.
          - De ce te miri ? mă întrebă Ioana. E un fenomen total normal. Oamenii car au telescoape destul de puternice şi se uită prin ele spre Soare, cu un unghi subtil, vor creea o proiecţie a ochiului cu care privesc.
Îmi arătă înspre soarele ce pulsa. Zâmbeam, cât de simpatică era cu explicaţiile ei. Am sărutat-o pe obraz cât încerca să-mi descrie.
          - Uită-te! îmi spuse îndreptându-şi din nou mâna pe geam. În mod normal se vede mai vag, uneori chiar cli...
          Soarele deveni extrem de luminos. Pământul tremură vag, un cutremur slab pe care cu toţii l-am simţit uitându-ne la cer. Se stinse. Se aprinse. Se făcu portocaliu şi brusc au apărut linii negre pe el, groase. Se despărţi în mai multe fragmente care se îndepărtau una de cealaltă învârtindu-se repede, presărând întreaga boltă. Eram toţi uluiţi de ceea ce vedeam. Aceste bile de foc s-au oprit în loc după care s-au unit, brusc, sărind spre locul de unde au plecat. Se formase din nou Soarele, care, instantaneu, se despărţi din nou, printr-o explozie mută, luminoasă şi dispăru de pe cer.
          Televizorul vorbea neascultat.
          - ... a explodat. Legătura cu preşedintele a fost pierdută. Oameni ai Pământului, sper ca Dumnezeu să vă binecuvânteze. Sfârşitul a ajuns. Vă implor să vă petreceţi ultimele momente împreună cu cei dragi... În braţe... Vă rog să-mi scuzaţi lacrimile, dar sunt... Scuzaţi-mă...
          Televizorul se stinse, şi, odată cu el, toate luminile din blocurile de lângă, electricitatea pierise din cauza şocului magnetic.
          O linişte îngrozitoare. Nu se auzea nimic. Începu să se întunece încet, de la o zi fără Soare, la o noapte înstelată probabil nesfârşită. S-a auzit un ţipăt distant. Gălăgia începu să reiasă din panică. Ioana se uită la mine plângând şi începu să vorbească fugitiv.
          - Ce facem acum? E... E gata. Doamne Vlad. Te iubesc.
          M-a prins în braţe şi m-a strâns cât de tare a putut. Plângea isteric, vorbea printre hohote.
          - Ce vom face acum? A explodat Soarele. Nu mai e! Cum vom mai trăi?
          Mă gândeam la o soluţie, cumva să fac totul să fie perfect. Mi-am dat seama într-un târziu ce trebuie să fac. Am zâmbit.
          - Ştiu ce să facem!
          Am tras-o de mână în cameră. M-am aşezat în pat cu ea şi ne-am acoperit cu plapuma. Am strâns-o cât puteam de tare în braţe. O iubeam mai mult ca niciodată.
          - Va fi în regulă acum. Te iubesc. Totul e OK. Şi aşa va fi. Rămânem împreună. Promit. Linişteşte-te. Închide ochii... Culcă-te...